Oferim ajutor familiilor indoliate.

Repatrieri Decedati – Transport Funerar International

Serviciul de repatriere a decedatilor din Turcia- o tara ce nu este membra UE

Stingerea din viata a unei persoane dragi este un moment dificil pentru familie si cei apropopiati. De multe ori nu stim ce sa facem si cum sa reactionam la aflarea acestei vesti. Este foarte greu  sa gestionam singuri situatia, mai ales daca decesul s-a produs peste granite.

In cazul in care va confruntati cu aceasta nenorocire, trecere in lumea celor drepti a unei persoane apropiate aflate peste granite, este nevoie sa apelati la o companie ce ofera servicii funerare complete. Populatia Romaniei este in scadere deoarece foarte multi cetateni aleg sa plece peste granite pentru a lucra, o data cu cresterea diasporei, creste si numarul persoanelor ce se sting din viata peste hotare.

Romanii aleg in general tari din Uniunea Europeana sau din apropiere. Cand este vorba de serviciu de repatriere decedati, este mai usor cand acesta se efectueaza dintr-o tar ace este membra a uniunii Europene, insa un numar mare de romani se afla in tari ce nu apartin acesteia. Aproximativ 14 mii de cetateni romani traiesc si lucreaza in Turcia. Cu toate ca o mare parte din aceasta tara apartine de continentul European, nu se afla in Uniune, iar repatrierea este mult mai dificila.

In cazul in care defunctul se afla pe o tara ce nu apartine zonei Uniunii Europene, pentru aducerea acesteia inapoi in Romania este nevoie de un pasaport mortuar. Acteele necesare repatrierii sunt greu de eliberat de catre o persoana ce nu este familiarizata cu aceste proceduri.

Funerare Bucuresti va pune la dispozitie servicii complete de servicii funerare, transport funerar si repatriere a decedatilor. Suntem constienti de cosmarul prin care treceti, de aceea vom face tot posibilul sa va indeplinim toate dorintele si sa va ajutam sa depasiti aceste clipe oribile. In momentul in care ne contactati, vom trimite la dumneavoastra in cel mai scurt timp un agent calificat, cu experienta, pentru a va oferi consiliere gratuita si pentru a va oferi toate informatiile de care aveti nevoie.

Cu o lunga experienta in domeniul serviciilor funerare si cele de repatriere a decedatilor, venim in ajutorul dumneavoastra la orice ora din zi si din noapte, actionand cu profesionalism si promptitudine. Echipa noastra se va ocupa de toate demersurile necesare pentru a vi-l aduce pe cel drag “acasa”. Ne vom ocupa de ridicarea trupului din locul in care a avut loc decesul, imbalsamarea acestuia, intocmirea tuturor documentelor aferente decesului si transportarea acestuia in conditii optime.

Dispunem de toate dotarile si produsele necesare pentru un transport in conditii optime, respectand in totalitatea legea, atat cea din tara noastra, cat si cea din tara din care are loc decesul. Suntem o companie serioasa ce isi desfasoara toate serviciile in baza unui contract legal, semnat inainte intre noi si familia indoliata, dorind sa ajutam persoanele indurerate sa treaca cu bine peste aceste momente dificile.

Funerare Bucuresti este ajutorul dumneavoastra de nadejde in cazul in care doriti repatrierea unei persoane decedate in Turcia. Ne ocupam, de asemenea si de serviciile de repatriere si din alte state. Aducerea trupurilor neinsufletite din tarile apartinatoare Uniunii Europene este mai usor de efectuat decat din tarile ce nu sunt membre ale Uniunii, dar noi suntem familiarizati cu astfel de situatii si va oferim numai servicii si produse de calitate. Ne dorim satisfacerea tuturor nevoilor clientilor nostrii si vrem sa oferim posibilitatea organizarii unei inmormantari onorabile, asa cum merita, pe pamanturile natale romanesti.

 

 

Style switcher RESET
Body styles
Color scheme
Color settings
Link color
Menu color
User color
Background pattern
Background image